Descoperirea focului
Cu aproximativ 2 milioane și jumătate de ani în urmă, australopitecii au dat naștere primei noțiuni de conștientizare a existenței speciei umane: homo habilis. Două caracteristici fundamentale făceau specia noastră „umană”:
-
Construcția și utilizarea sistematică a cioatelor de lemn și a altor obiecte.
-
Posedarea unui limbaj rudimentar care permitea transmiterea de impresii semenilor din jur.
Îmbunătățirile tehnice ale homo habilis în comparație cu australopitecii au permis realizarea unor unelte mai eficiente pentru vânătoare, ceea ce a dus la o schimbare semnificativă a alimentației, de la o dietă vegetariană la una omnivoră. Acum, era momentul să înceapă raportarea speciei noastre la elementul FOC.
Inițial, viziunea asupra focului era una de mare teroare. Acesta nu reprezenta doar o forță distrugătoare capabilă să devoreze păduri întregi, dar și o teroare a modului în care acesta prindea viață. Fulgerul lumina împrejurimile, tunetul înspăimânta somnul lor deja tulburat de răgetele feroce ale animalelor de pradă; vulcanii erupau, aruncând lavă și jaratec, făcând pământul să tremure.
În acest context, cei mai curajoși, motivați de curiozitatea ce le anima mințile, au înfruntat teama de flăcări și s-au apropiat de acestea. Au descoperit că o mică flacără consuma lent fragila ramură pe care o apropiau de ea, luminând în jur. Astfel, aprinzând de la una la alta aceste ramuri, au înțeles că tenebrele pesterii nu erau atât de înspăimântătoare dacă erau luminate, iar noaptea trecea mai ușor.
Astfel a început o eră în care specia umană folosea pentru un timp mai îndelungat aceleași adăposturi, pentru că focul le oferea atât căldură, cât și lumină. Totodată, au format grupuri și au organizat mai bine vânătoarea, începând să îmbunătățească condițiile de viață din peșteri prin construcția de pereți. Toate acestea au dus la domesticirea focului, probabil pentru prima dată în Africa, acum aproximativ 1.000.000 de ani, în timp ce în Asia și Europa folosirea focului a devenit posibilă acum circa 500.000 de ani.
Succesiv, oamenii au înțeles că, bătând două pietre între ele sau frecând puternic un băț între alte ramuri uscate, se pot produce scântei care pot aprinde focul.
Numai avantaje au venit în urma acestor descoperiri, care au marcat schimbări majore în modul de viață al omului: alungarea animalelor periculoase, încălzirea și iluminarea peșterilor, pregătirea hranei pe foc și consumul acesteia în jurul focului, facilitând astfel legăturile familiare.
În jurul focului au apărut primele povestiri despre evenimentele din timpul vânătorii, fapte gesticulante însoțite de sunete articulate, fundamentale pentru apariția amicitiei și pentru transmiterea experiențelor între adulți și copii. Astfel, în jurul focului a apărut prima formă de educație, iar fizicul uman a suferit modificări, cum ar fi dezvoltarea unei mandibule mai puternice.
Cu ajutorul focului, omul a început să se îndrepte către alte teritorii mai reci, pătrunzând în Asia și Europa, găsind metode de acomodare în regiunile respective.