Autor: Mircea Seminee

---

Riscuri asociate unui montaj incorect al semineului:

Un montaj necorespunzător realizat de instalatori nepregătiți sau o utilizare incorectă a semineului pot duce la o serie de riscuri grave. În continuare, am enumerat doar câteva dintre acestea, însă este important de menționat că lista rămâne deschisă și poate varia în funcție de specificul fiecărui caz.

1. Incendiu al clădirii: Un montaj incorect sau un semineu prost întreținut poate duce la încălzirea excesivă a unor părți ale clădirii, crescând semnificativ riscul de incendiu. Acest lucru se poate întâmpla din cauza unui tiraj necorespunzător sau a unui sistem de evacuare a fumului defectuos.

2. Emanarea de fum toxic în interior: Fumul toxic poate pătrunde în încăpere din cauza unui montaj greșit al cosului de fum sau a unor defecte în etanșeitate, punând în pericol sănătatea celor din casă. Acesta poate conține monoxid de carbon, un gaz incolor și inodor, extrem de periculos.

3. Distrugerea plafonului sau a hotei: Dacă semineul este instalat greșit sau nu este protejat corespunzător, există riscul de a deteriora plafonul sau hota, din cauza temperaturilor extreme sau a condensului care poate cauza scurgeri de apă și formarea de mucegai.

4. Consum excesiv de lemne: O utilizare incorectă a semineului, combinată cu o configurație deficitară a sistemului de ventilație, poate duce la un consum inutil de lemne. Acest lucru nu doar că afectează eficiența semineului, dar duce și la cheltuieli suplimentare.

5. Distrugerea focarului sau a finisajului extern: Focarul poate suferi daune grave din cauza supraîncălzirii sau a folosirii unor materiale neadecvate, iar finisajul exterior al semineului poate fi afectat de praf, funingine sau umezeală, reducându-i astfel durata de viață și aspectul estetic.

Pot construi singur un semineu?

Nu este imposibil, dar există un risc mare, deoarece combinarea corectă a tuturor elementelor constructive necesită o experiență vastă, dobândită în urma construirii semineelor pe lemne. Nu există un model de semineu pe lemne care să poată fi instalat în orice condiții; fiecare dintre ele este personalizat atât tehnic, cât și estetic, fiind influențat de foarte mulți factori specifici fiecărei case în parte.

Se va ține obligatoriu cont de structura pereților unde se amplasează semineul, deoarece, în multe cazuri, se impune ridicarea unor pereți protectivi termici și a unor canale foarte bine izolate, mai ales la trecerea racordului prin perete. În funcție de tipologia focarului, se vor asigura canale pentru admiterea aerului din exterior, spații pentru convectia aerului, bariera termică, grilele de evacuare a aerului cald, grilele de decompresie, bariera pentru protecția blatului superior etc.

Cuptor de pâine – Construcție și indicații

Un cuptor de pâine reprezintă o investiție pentru întreaga familie.

De ce să dați banii pe pâinea din comerț, plină de aditivi, din moment ce vă puteți prepara pâinea dumneavoastră, de casă, direct în curte?! Deși construcția unui cuptor de pâine nu este deloc dificilă, reprezentând un proiect frumos pentru orice gospodar, recomandăm contractarea unor specialiști în vederea realizării acestuia.

În proiectare sunt 2 variante:

• cumpărarea unui cuptor de pâine semifabricat

• construirea acestuia dacă există experiență proprie sau încredințarea lucrării unei firme specializate în domeniu.

Ambele variante sunt valabile, dar, în același timp, prezintă și dezavantaje. În cazul unui model prefabricat de cuptor de pâine sau semineu pe lemne, trebuie să vă încredeți în experiența firmei producătoare de module prefabricate, dar să țineți cont că variantele sunt limitate și un model nu funcționează în aceleași parametri indiferent de amplasarea lui.

Se va ține cont de poziționarea față de clădirile înconjurătoare, de curenții de aer din zonă, altitudine etc.

O a doua problemă este locul amplasării: în casă, afară sau sub un acoperiș exterior. Cazul ideal este construirea cuptorului într-o încăpere izolată, pentru a se evita pierderile inutile de căldură. Întrucât în cea mai mare parte a cazurilor construcția cuptorului se face în exteriorul casei și, în general, în aer liber, trebuie să se țină seama de mai mulți factori pentru că există mai multe variante constructive, care implică costuri diferite.

Odată ales locul convenabil, trebuie alese materialele. Recomandăm folosirea samotei sau a cărămizii refractare, care rezistă la temperaturi înalte și nu se macină în timp.

Ca liant se folosește mortar refractar sau praf de samotă amestecat cu ciment. Se pot folosi cu același succes module prefabricate, dar tot din material refractar-samotat.

Construcția unui cuptor de pâine începe cu baza de sprijin, care va cuprinde picioarele solid construite, placa principală din beton armat, care se execută la o dimensiune de circa 20 cm mai mare decât amprenta cuptorului, izolația – din materiale izolante și vatra cuptorului – din samota. Înălțimea medie de lucru pentru un cuptor de pâine, respectiv distanța dintre partea superioară a vetrei și pământ este de aproximativ 120 cm.

Este important ca vatra să fie perfect orizontală pentru a se putea găti și alimente semilichide. În acest punct se construiește bolta. Dimensiunile depind de circumferința cuptorului la bază și de înălțimea la interiorul boltei. Înălțimea boltei se află cu următoarea formulă: H=D/3,4, unde D reprezintă diametrul cuptorului la interior. Oricum înălțimea internă nu trebuie să fie mai mică de 25-30 cm. Ca exemplu, la un cuptor de pâine cu diametrul intern de 100 cm, va avea înălțimea internă de circa 35 cm.

Construcția trebuie făcută în așa fel încât centrul vetrei să fie cât mai aproape de bolta pentru a se realiza reflexia căldurii degajate de bolta asupra vetrei. Pentru execuția boltei propriu-zise se construiește mai întâi fie din nisip umed, fie din bucăți de polistiren, un paraboloid care va avea forma internă a boltei. Peste acesta, pornind circular de la bază, se zidesc rândurile de samota țesute și suprapuse, folosindu-se liantii recomandați mai devreme.

După ce construcția s-a întărit, se înlătură prin ușa de acces nisipul sau materialele folosite pentru bolta internă falsă. Dimensiunile gurii de acces depind de cotele interne ale cuptorului, de ce anume se dorește a se găti și de dimensiunile recipientelor folosite. Un cuptor de pâine cu un diametru de 120 cm trebuie să aibă gura de acces cu o lățime de 50 cm și o înălțime de 30 cm. Chiar și forma gurii de acces depinde de felul preparatelor: cuptoarele construite pentru coacerea pâinii și pizzei au forma gurii de trapez isoscel, în timp ce cuptoarele destinate pentru coacerea dulciurilor au forma gurii în semicerc.

După întărirea boltei se recomandă acoperirea acesteia cu materiale izolante de 12-15 cm, sau zidirea unei duble bolți din cărămidă și liant, cu destinație estetică.

Coșul de fum trebuie să fie prevăzut cu o valvă de tiraj, respectându-se calculul diametrului intern astfel: pentru un diametru al cuptorului între 60 și 80 cm – 20 cm, pentru un diametru al cuptorului între 80 și 120 cm – 25 cm, pentru un diametru al cuptorului de la 120 cm în sus, se va monta un coș de fum cu diametrul intern de minim 30 cm. Gura cuptorului poate fi dotată cu o ușă de vizitare prevăzută cu un geam termorezistent pentru urmărirea focului și coacerii, cu un termometru cu o scară de la 0-500°C pentru urmărirea temperaturii optime de preparare, în funcție de tipul alimentelor.

IMPORTANT: în cazul în care aveți un cuptor de pâine nou, este nevoie de o perioadă de rodaj al acestuia, în sensul că focul se va aprinde după circa 2 săptămâni de la finalizarea construcției, moderat și cu o durată de maxim 30 minute de cel puțin 15 ori în zile consecutive, în așa fel încât elementele de zidărie și liantii folosiți să se întărească în parametrii tehnici corespunzători. După terminarea rodajului se poate începe la coacerea propriu-zisă. Întâi se va asigura că interiorul cuptorului este curat, se va aprinde focul moderat și după câteva minute se adaugă treptat lemne până la încălzirea completă a cuptorului, timp de circa 2-3 ore. Odată stins jarul, acesta se degajă în lateral și se pot introduce recipientele cu preparate.

Vă dorim POFTĂ BUNĂ!

Reguli de siguranță în utilizarea semineelor:

1. Nu lăsați niciodată focul nesupravegheat.

2. Asigurați-vă că există la îndemână un extinctor de capacitate medie și că știți regulile de utilizare ale acestuia.

3. Semineul pe lemne trebuie folosit doar de persoane adulte care cunosc regulile de utilizare specifice fiecărui semineu în parte.

4. Asigurați-vă că există o sursă de aer externă pe timpul folosirii semineului.

5. Nu folosiți alte materiale combustibile decât cele recomandate de producător și constructor.

6. O dată pe an solicitați inspectia generală a semineului de către firme specializate.

7. Nu amplasați în fața focarului materiale inflamabile.

8. Nu obturați canalele de admisie, evacuare și decompresie ale aerului din semineu.

9. Coșul de fum se curăță și se verifică obligatoriu cel puțin o dată pe an de către firme specializate.

10. Se interzice accesul copiilor în zona semineului, întrucât acesta conține părți cu temperaturi foarte ridicate.

11. Semineul se supraveghează până când jarul este complet stins.

12. Curățați cenușarul înainte de fiecare utilizare.

Descoperirea focului

Cu aproximativ 2 milioane și jumătate de ani în urmă, australopitecii au dat naștere primei noțiuni de conștientizare a existenței speciei umane: homo habilis. Două caracteristici fundamentale făceau specia noastră „umană”:

• Construcția și utilizarea sistematică a cioatelor de lemn și a altor obiecte.

• Posedarea unui limbaj rudimentar care permitea transmiterea de impresii semenilor din jur.

Îmbunătățirile tehnice ale homo habilis în comparație cu australopitecii au permis realizarea unor unelte mai eficiente pentru vânătoare, ceea ce a dus la o schimbare semnificativă a alimentației, de la o dietă vegetariană la una omnivoră. Acum, era momentul să înceapă raportarea speciei noastre la elementul FOC.

Inițial, viziunea asupra focului era una de mare teroare. Acesta nu reprezenta doar o forță distrugătoare capabilă să devoreze păduri întregi, dar și o teroare a modului în care acesta prindea viață. Fulgerul lumina împrejurimile, tunetul înspăimânta somnul lor deja tulburat de răgetele feroce ale animalelor de pradă; vulcanii erupau, aruncând lavă și jaratec, făcând pământul să tremure.

În acest context, cei mai curajoși, motivați de curiozitatea ce le anima mințile, au înfruntat teama de flăcări și s-au apropiat de acestea. Au descoperit că o mică flacără consuma lent fragila ramură pe care o apropiau de ea, luminând în jur. Astfel, aprinzând de la una la alta aceste ramuri, au înțeles că tenebrele pesterii nu erau atât de înspăimântătoare dacă erau luminate, iar noaptea trecea mai ușor.

Astfel a început o eră în care specia umană folosea pentru un timp mai îndelungat aceleași adăposturi, pentru că focul le oferea atât căldură, cât și lumină. Totodată, au format grupuri și au organizat mai bine vânătoarea, începând să îmbunătățească condițiile de viață din peșteri prin construcția de pereți. Toate acestea au dus la domesticirea focului, probabil pentru prima dată în Africa, acum aproximativ 1.000.000 de ani, în timp ce în Asia și Europa folosirea focului a devenit posibilă acum circa 500.000 de ani.

Succesiv, oamenii au înțeles că, bătând două pietre între ele sau frecând puternic un băț între alte ramuri uscate, se pot produce scântei care pot aprinde focul.

Numai avantaje au venit în urma acestor descoperiri, care au marcat schimbări majore în modul de viață al omului: alungarea animalelor periculoase, încălzirea și iluminarea peșterilor, pregătirea hranei pe foc și consumul acesteia în jurul focului, facilitând astfel legăturile familiare.

În jurul focului au apărut primele povestiri despre evenimentele din timpul vânătorii, fapte gesticulante însoțite de sunete articulate, fundamentale pentru apariția amicitiei și pentru transmiterea experiențelor între adulți și copii. Astfel, în jurul focului a apărut prima formă de educație, iar fizicul uman a suferit modificări, cum ar fi dezvoltarea unei mandibule mai puternice.

Cu ajutorul focului, omul a început să se îndrepte către alte teritorii mai reci, pătrunzând în Asia și Europa, găsind metode de acomodare în regiunile respective.

Tirajul:

Fumul produs de combustie, fiind mai cald decât cel din ambient, creează o diferență de presiune care tinde să-l facă să urce, generând tirajul natural. În timpul ascensiunii, fumul tinde să se răcească, cedând căldura în jur, iar astfel viteza sa scade până când temperatura va fi egală cu cea a mediului înconjurător.

Pentru a obține un tiraj bun, trebuie ca hornul să fie izolat termic și, pe cât posibil, să aibă pereți dubli, cu un strat izolator între ei, astfel încât să se evite răcirea fumului de evacuat și să se mențină diferența de presiune care obligă fumul să urce de-a lungul canalului de evacuare al semineului pe lemne până la capătul terminal.

Este obligatoriu ca dimensiunile coșului de fum să fie proporționale cu dimensiunea focarului, deoarece, dacă acesta este prea mic, nu va fi suficient pentru evacuarea fumului, iar dacă este prea mare, fumul se va răci prea repede, diminuând tirajul.

Un alt considerent important este deschiderea gurii semineului, care trebuie să fie corect construită, astfel încât să permită accesul unei cantități corespunzătoare de aer pentru combustie.

De asemenea, nu trebuie uitat faptul că, pentru un semineu pe lemne deschis, trebuie să se aducă aport de aer proaspăt din exteriorul ambientului. Nu se vor monta două seminee pe lemne în același ambient, deoarece admisiile de aer vor interfera între ele, ceea ce va duce la un tiraj compromis.

Pentru îmbunătățirea tirajului:

• Mențineți coșul de fum curat de funingine.

• Prevedeți o gură externă de aer proaspăt adecvată, cuplată la baza semineului sub vatră, pe toată durata funcționării acestuia.

• Coșul de fum trebuie să aibă o terminatie antivânt.

• La aprinderea focului, folosiți surcele uscate orientate vertical și mențineți deschise valva de admisie și valva de evacuare.

• După ce canalul coșului de fum s-a încălzit, se poate reduce admisia de aer și evacuarea acestuia.

• Utilizați numai lemne cu putere calorică ridicată și uscate.

• Evitați lemnul de rășinoase, întrucât produce multă funingine.

• În cazul în care coșul de fum nu asigură tirajul unui semineu pe lemne cu focar deschis, încercați să micșorați gura focarului pe înălțime, de sus în jos, prin montarea unui paravan termic (adresați-vă unei firme specializate în construcția de seminee).

Puteri calorice lemn (kcal/kg)

• Plopul – 4022 kcal/kg
  Este un lemn ușor, dar cu putere calorică modestă, ideal pentru arderea rapidă și producerea unei flăcări constante.

• Fagul – 4578 kcal/kg
  Un lemn de esență tare, cu o putere calorică bună și o ardere lentă, care oferă o căldură constantă pe o perioadă mai lungă de timp.

• Bradul – 4588 kcal/kg (nu este recomandat)
  Conține rășini care ard rapid, dar acestea murdăresc coșul de fum și pot genera mult funingine. Este mai puțin eficient pentru încălzire pe termen lung.

• Frasinul – 4660 kcal/kg
  Un lemn dur, cu o putere calorică mai mare și o ardere constantă, care nu produce prea mult fum și este ideal pentru focuri de lungă durată.

• Castanul – 4731 kcal/kg
  Are o putere calorică ridicată și o ardere destul de constantă. De asemenea, emite un miros plăcut, dar poate conține cantități mari de apă, ceea ce poate face arderea mai puțin eficientă la început.

• Carpenul/Stejarul – 4925 kcal/kg
  Cel mai bun lemn pentru foc, cu o putere calorică foarte mare și o ardere foarte lentă. Ideal pentru seminee pe lemne, oferind căldură constantă și de lungă durată.

COMBUSTIA
Reprezintă reacția chimică dintre un combustibil și oxigen, care produce căldură și eliberează bioxid/monoxid de carbon.

Combustia ideală este:
C + O₂ = CO₂ + căldură

Combustia reală este:
C + 1/2 O₂ = CO + căldură

În semineele care folosesc combustia dublă, se trimite în partea superioară a focarului un aport suplimentar de oxigen, care reaprinde vioi flacăra. Beneficiile sunt considerabile: un randament termic sporit, consum redus de combustibil, fum mai curat și, astfel, emisii reduse de monoxid de carbon, care sunt nocive pentru mediu.

Post-combustia nu se realizează spontan, ci doar în semineele ai căror focare au fost proiectate în acest sens, unde oxigenul secundar trebuie să parcurgă un traseu de preîncălzire și să intre în focar la o înălțime bine calculată — acolo unde trebuie să întâlnească monoxidul de carbon creat prin arderea primară. Vizual, acest fenomen se observă prin geamul focarului astfel: deasupra flăcării principale se creează valaturi vioi de foc.

CUM SE TRANSFERĂ CĂLDURA?

Simplificând lucrurile, în explicarea transferului de căldură, ne vom folosi de câteva noţiuni: temperatura, mişcarea căldurii, energia termică (căldura) şi radiaţia infraroşie.

Temperatura este cantitatea de energie termică a unui material, măsura energiei cinetice medii a acestuia, rezultate din mişcarea atomilor şi moleculelor constituente.

Radiaţia infraroşie reprezintă regiunea spectrului electromagnetic cu lungimi de undă între 0,7 şi 300 µm.

Mişcarea căldurii este mişcarea energiei termice dintr-un loc în altul, ori, mai tehnic spus, schimbul energiei interne (energie asociată mişcării particulelor) dintre sistemele implicate în schimbul de căldură. Căldura are tendinţa de a se muta dintr-un loc mai cald către unul mai rece. Aşa se face, de exemplu, că masele de aer se mişcă dintr-o zonă în alta, formând vânturi puternice uneori, când diferenţa de temperatură este mare. Transferul căldurii se face în trei feluri: radiaţie, convecţie şi conducţie.

La nivel microscopic, energia termică (căldura) înseamnă energia cinetică a particulelor unui material. Cu cât este mai mare agitaţia termică (vibraţia şi mişcarea liniară a particulelor), cu atât este mai ridicată temperatura. Întrucât căldura este o formă de energie, este măsurată în Jouli:

• 1 Joule = 1 N*m = 1 kg m/s² * m

• 1 calorie este echivalentul energiei necesare pentru a ridica temperatura unui gram de apă distilată de la 19,5 la 20,5 °C.

• 1 calorie = 4.186 Jouli

• 1 Calorie mare = 1000 calorii

Atomii şi moleculele se află în continuă mişcare. În lichide şi gaze, atomii se mişcă foarte rapid, lovindu-se unii de alţii şi de marginile containerului în care se află; în plus, ei vibrează. În solide, atomii nu se prea pot mişca, fiind prinşi în structura matriceală specifică fiecărui tip de solid, dar în schimb vibrează.

Obiectele emit radiaţie când electronii cu energie superioară de pe un nivel atomic superior cad pe un nivel de energie inferior. Pierderea de energie se face prin emisie de fotoni, vehicule ale radiaţiei electromagnetice. De asemenea, atomii absorb energie, electronii încep să se mişte mai repede şi uneori urcă pe niveluri superioare. Toate obiectele emit ori absorb radiaţie. Dacă emisia de energie este mai mare decât absorbţia de energie, temperatura obiectului scade, iar dacă emisia este inferioară absorbţiei, temperatura obiectului creşte.

RADIATIA

Transferul prin intermediul radiaţiei electromagnetice are loc atunci când căldura se transmite de la un corp la altul, fără ca cele două corpuri să se atingă. O plită încinsă ori un semineu pe lemne vă încălzesc mâna fără a fi nevoie să atingeţi plita ori să o băgaţi în foc. Undele electromagnetice nevăzute, mare parte din gama undelor infraroşii, poartă căldura de la plită către dumneavoastră. Mâna dumneavoastră absoarbe radiaţia şi, în consecinţă, se încălzeşte. Toate materialele radiază energie termică în cantităţi determinate de căldura lor. (Dispozitivele de vedere pe timp de noapte, bazate pe detectarea căldurii radiate de corpul uman, nu emit, ci doar recepţionează radiaţia infraroşie şi o transformă în radiaţie din spectrul vizibil.) Energia termică este, în acest caz, transportată de fotoni, vehicule ale radiaţiei electromagnetice de orice frecvenţă. Dacă temperaturile a două corpuri sunt identice, schimbul de căldură nu mai are loc, instaurându-se o stare de echilibru termic.

Unde întâlnim acest tip de transfer de căldură?

• Soarele încălzeşte Pământul prin intermediul radiaţiei solare.

• Un bec cu incandescenţă radiază căldură.

• Focul emite unde electromagnetice prin intermediul cărora ne încălzim.

Desigur, clasificarea transferului căldurii indicată mai sus nu înseamnă că în natură vom găsi ori transfer prin radiaţie, ori prin conducţie, ori prin convecţie. Aşa cum este reprezentat în fotografia de mai jos, cele trei tipuri pot foarte bine coexista.

CONDUCTIA

Conducţia este transferul căldurii dintre două materiale care intră în contact unul cu celălalt. Energia cinetică moleculară a unui material (zone dintr-un material) se transferă unui alt material (zone din acesta) cu energie cinetică mai mică prin intermediul coliziunilor particulelor constituente. Această modalitate este cel mai important tip de transfer pentru solide. De pildă, dacă îndrăzniţi să puneţi mâna pe plita încinsă, transferul de căldură va avea loc foarte rapid, din cauza diferenţei mari de temperatură dintre plită şi mână şi, în funcţie de temperatura plitei, veţi suferi în consecinţă. De asemenea, în felul acesta puteţi explica de ce mânerul ibricului cu care faceţi ceaiul de dimineaţă, dacă nu este făcut dintr-un material cu indice scăzut de conductibilitate termică ori nu este izolat termic, se va încălzi repede şi veţi avea nevoie de un prosop pentru a ridica ibricul de pe aragaz. În acest caz, atomii mânerului intră într-o stare de vibraţie, pe care, prin coliziune, o transferă grabnic atomilor vecini. Unele substanţe sunt bune conducătoare de căldură, ca de exemplu: argintul, oţelul, fierul, cuprul, pe când altele sunt buni izolatori, ca lemnul, hârtia ori aerul.

CONVECTIA

Convecţia căldurii reprezintă mişcarea naturală a căldurii; acest tip de transfer se aplică gazelor ori fluidelor. După cum sigur aţi observat în propria locuinţă, aerul cald, mai puţin dens, are tendinţa de a se ridica, iar cel rece de a coborî. Acest principiu este ilustrat, bunăoară, de funcţionarea unui cuptor, unde aerul este încălzit de arzător pentru a urca apoi în partea superioară a cuptorului, unde se răceşte, coboară iarăși, iar ciclul continuă până când mâncarea este gata. Convecţia este cea care coordonează mişcarea unui lichid într-un ibric, de pildă. În timp ce flacăra aragazului acţionează asupra fundului ibricului, apa se încălzeşte, agitaţia internă devine vizibilă cu ochiul liber şi creşte în volum, în timp ce apa mai rece şi mai densă de la suprafaţă coboară, urmând acelaşi ciclu pe care l-am descris mai sus în cazul aerului din interiorul unui cuptor.

Unde întâlnim convecţia?

• Un balon cu aer funcţionează după principiul conform căruia aerul cald este mai uşor decât aerul rece.

• Într-o sobă cu lemne ori seminee pe lemne.

• Curenţii de aer respectă principiul convecţiei.

• Mişcarea aerului din propria locuinţă.

• Mişcarea apei dintr-un vas aflat pe aragaz, la încălzit.

FUNCȚIONAREA COȘURILOR DE FUM: CERINȚE DE BAZĂ PENTRU COȘURILE DE FUM ÎN SCOPUL EVACUĂRII GAZELOR ARSE ÎN SIGURANȚĂ:

Coșurile de fum tradiționale au fost proiectate și construite pentru a evacua gaze arse foarte calde și cu fenomene de condens foarte reduse. La aceste coșuri au fost ulterior racordate surse de căldură moderne, caracterizate de procese de ardere radical diferite. Consecințele deseori întâlnite au dus la necesitatea intervențiilor de întreținere majore (căptușirea interioară etc.) sau chiar de înlocuire integrală. Normele tehnice și regulile de bun simț duc, în mod coincident, la diferite cerințe care se pot grupa în următoarele puncte:

1. Dimensionarea coșului realizată ținând cont de caracteristicile sursei de căldură și ale clădirii în care coșul este amplasat.

2. Realizarea racordării între sursă și coș reducând pe cât posibil pierderile de tiraj.

3. Indeformabilitate și rezistență la temperaturile ce se pot verifica în cursul exploatării.

4. Ținuta la presiunile generate de sursele de căldură presurizate, fără scăpări pe traseu.

5. Ținuta la depresiune pentru sursele de căldură obișnuite, evitând astfel pătrunderea de aer fals.

6. Rezistența la agenți chimici și la coroziune.

7. Izolație termică.

8. Posibilitatea de a colecta și evacua condensul.

9. Posibilitatea de inspecție periodică și curățire la nevoie.

Aceste cerințe se regăsesc în normativele emise de Uniunea Europeană, în primul rând normativul-cadru denumit EN 1443, în care sunt exprimate cerințele generale la care trebuie să se uniformeze toate coșurile de fum. Urmează, în dezvoltarea detaliilor, diverse norme care fac referire la diferite tipuri de materiale din care coșurile sunt construite. Pentru coșurile ceramice, are relevanță normativul EN 1806, care definește performanțele cerute diferitelor tipuri de coșuri, funcție de diferitele condiții de funcționare. Se vizează temperatura de funcționare, rezistența la incendiu de funingine, rezistența la coroziune, permeabilitatea la lichide, rezistența la compresiune, rezistența la periere, rezistența la îngheț-dezgheț. Pentru fiecare se stabilesc condițiile de probă și se stabilesc valorile minime și maxime ale rezultatelor acceptabile. În final, funcție de performanțele obținute, se stabilește pentru care condiții de operare este apt fiecare produs testat. Rezultatul acestei proceduri este ulterior condensat într-o siglă compusă de litere și cifre, care stabilește condițiile de operare admise pentru produsul cu pricina, și care trebuie anexată la certificatul CE al acestuia.

DIMENSIONAREA COȘULUI DE FUM

Coșul de fum, din punctul de vedere funcțional, este o componentă importantă a instalației termice. Trebuie deci dimensionat ținând cont de caracteristicile sursei de căldură pe care o deservește și ale clădirii în care este amplasat. O dimensionare eronată (sub- sau mai rar supra-dimensionare) odată pus în operă coșul este practic imposibil de corectat! O dimensionare potrivită pentru cazurile cele mai des întâlnite poate fi obținută folosind unele grafice. Acestea corelează puterea centralei cu înălțimea coșului, obținând diametrul ce asigură evacuarea. Se pot prevedea diferite situații, în ceea ce privește combustibilul (gazos, lichid sau solid) și tipul de ardere (atmosferică sau presurizată). Spre exemplu, în pagina următoare puteți găsi un grafic pentru dimensionarea coșurilor ce deservesc centrale pe gaz cu ardere atmosferică. Aceasta se obține în prezența unui cazan cu arzător simplu tubular și un convector pentru întreruperea tirajului. Tirajul se obține prin diferența de masă volumică între gazele arse (calde) și aerul atmosferic, fără niciun ajutor mecanic de aspirație. Variabilele sunt puterea arzătorului și înălțimea eficientă a coșului (adică, porțiunea între racordul la cazan și terminalul). Temperatura (150ºC) gazelor este considerată un parametru. O dimensionare ce să țină cont de mai multe variabile, așa cum prevăd normativele europene, poate fi obținută doar cu programe de calcul special concepute. Trebuie menționat că, chiar dacă o anume dimensiune interioară a coșului rezultă suficientă în urma graficului, secțiunea efectivă nu are voie să fie mai mică decât secțiunea de evacuare a centralei termice. Orice strangulare generează turbulențe care micșorează tirajul. Coșul de fum, din punctul de vedere funcțional, este o componentă importantă a instalației termice. Trebuie deci dimensionat ținând cont de caracteristicile sursei de căldură pe care o deservește și ale clădirii în care este amplasat.

COȘURI DE FUM – SFATURI ȘI RECOMANDĂRI

În momentul conceperii unei construcții, problema evacuării gazelor arse este uneori minimalizată, fiind considerată relativ simplu de rezolvat. În majoritatea cazurilor acest lucru este adevărat, totuși dorim să reamintim unele aspecte care, dacă se au în vedere de la început, permit evitarea unor probleme în fazele ulterioare, de construcție și exploatare. În primul rând, trebuie să avem clare ideile de bază:

1. COȘUL DE FUM ESTE O COMPONENTĂ IMPORTANTĂ A INSTALAȚIEI DE ÎNCĂLZIRE, CE ARE ROLUL DE A EVACUA GAZELE, REZULTATE DIN ARDEREA COMBUSTIBILULUI, LA O COTĂ DE SIGURANȚĂ.

2. GAZELE ARSE AVÂND TENDINȚA NATURALĂ DE A URCA, COȘUL TREBUIE SĂ FAVORIZEZE ACEASTĂ TENDINȚĂ PRIN FENOMENUL NUMIT TIRAJ, CE REZULTĂ DIN DIFERENȚA DE PRESIUNE ÎNTRE PUNCTUL DE INTRARE A GAZELOR ÎN COȘ ȘI TERMINALUL DE EVACUARE PESTE ACOPERIS.

3. ORICE SITUAȚIE CE ÎNGRĂDEȘTE TRASEUL VERTICAL AL GAZELOR REDUCE TIRAJUL ȘI TREBUIE EVITATĂ PE CÂT POSIBIL.

În vederea realizării acestor cerințe, este important să avem în vedere:

• AMPLASAMENTUL SURSEI DE CĂLDURĂ să fie conceput, față de elementele constructive, în așa fel încât să permită folosirea unui coș drept, fără devieri.

• CANALUL DE FUM, adică burlanul între sursa de căldură și coșul de fum, să aibă:

  • traseu cât mai scurt;

  • devieri cât mai puține și cu unghi cât mai mic;

  • traseu cât se poate în pantă și deloc orizontal;

  • racordarea la coș se va realiza în unghi. Pentru combustibil lemnos se recomandă un unghi de aproximativ 45° C. De fapt, orice deviere reduce tirajul, mărește depunerile de funingine, riscul de fisurări și costurile de construcție și de întreținere (curățire).

• Dacă TRASEUL este prevăzut ÎN INTERIORUL CLĂDIRII, cu terminalul aproape de coamă, obținem cea mai bună izolație, cea mai bună protecție împotriva vântului și a loviturilor accidentale, și cel mai bun randament, întrucât căldura ce ajunge la suprafața exterioară a coșului este păstrată în interiorul clădirii.

  Normele în vigoare și regulile de bună execuție recomandă ca:

  • Coșul să fie ETANȘ: eventuale fisuri trebuie reparate pentru a EVITA pătrunderea în coș a aerului fals ce deranjează tirajul și SCĂPĂRILE DE GAZE ARSE ÎN INCĂPERILE LOCUITE!

  • Terminalul coșului să ajungă cel puțin LA NIVELUL COAMEI ACOPERISULUI: acest lucru este cu atât mai necesar cu cât direcția principală a vântului este PERPENDICULARĂ CU COAMA!

  • Să existe o PIESĂ TERMINALĂ DE PROTECȚIE împotriva precipitațiilor și refularii vântului, a cărei suprafață de evacuare trebuie să fie cel puțin dublă față de secțiunea utilă a coșului.

  • Să existe una sau mai multe PORTIȚE (în funcție de lungimea și traseul coșului) care să permită accesul la coș pentru inspecție și curățire.

  Alte elemente ce influențează evacuarea gazelor sunt:

  • FORMA secțiunii interioare a coșului. Cea mai EFICIENTĂ este cea CIRCULARĂ. În caz de forme diferite, ce prezintă unghiuri drepte, se recomandă ca COLȚURILE SĂ FIE ROTUNJITE pentru a reduce pierderile de tiraj și depunerile de funingine.

  • RUGOZITATEA trebuie să fie cât mai mică, tot din cauza frecării și depunerilor.

  • ELEMENTELE DIVERSE CE ÎNGRĂDESC EVACUAREA, cum ar fi: surplusuri de mortar, trepte sau alte inegalități ale suprafeței, gauri sau altfel de goluri, bare metalice etc. TOATE ACESTEA TREBUIE ÎNLĂTURATE.

  Foarte important este și tipul combustibilului:

  • În caz de COMBUSTIBIL GAZOS SAU LICHID:

    • Se formează foarte des CONDENS COROZIV: coșul trebuie să aibă caracteristici de ANTICOROZIVITATE pentru a evita fisurările ce duc la scăpări de gaze și de lichide.

    • Coșul trebuie să fie IMPERMEABIL, pentru a evita apariția petelor de condens pe exteriorul coșului; se recomandă folosirea concomitentă a unui COLECTOR la baza coșului ce să permită evacuarea eventualelor lichide.

    • Introducerea MAI MULTOR SURSE ÎN ACELAȘI COȘ este admisă doar în urma unui calcul de dimensionare profesional; în orice caz, sursele de căldură trebuie să aibă caracteristici asemănătoare (amplasament, putere, arzător, cameră de ardere, gură de evacuare, dimensiuni și traseul burlanului etc.).

    • În cazul CENTRALELOR CU CAMERA DE ARDERE DESCHISĂ, ce preiau aerul din încăperea unde sunt amplasate, ESTE FOARTE IMPORTANT DE A ASIGURA INTRAREA PERMANENTĂ A AERULUI PROASPĂT; încăperea respectivă nu trebuie nicidecum închisă etanș.

  • În caz de COMBUSTIBIL SOLID:

    • Introducerea MAI MULTOR SURSE ÎN ACELAȘI COȘ, și în acest caz este admisă doar în urma unui calcul de dimensionare profesional; în plus, este indispensabilă folosirea unui coș dublu, cu un canal secundar pentru prima porțiune a traseului gazelor a fiecărei surse, plus un canal colector ce urcă până peste coamă.

    • Depunerile de funingine fiind relativ abundente, este indispensabilă o INSPECȚIE FRECVENȚĂ și curățirea la nevoie.

    • În cazul SEMINEELOR, sunt de preferat cele cu CAMERĂ ÎNCHISĂ și PRIZĂ DE AER de la exteriorul clădirii. Într-o încăpere perfect etanșizată, semineul deschis consumă oxigenul fără posibilitate de reîmprospătare. Consecințele sunt: lipsa de oxigen respirabil, scăpări de fum în încăpere datorită reducerii tirajului, ardere incompletă a lemnului, mărirea cantității de funingine, etc.